Aparatul de respirat cu aer comprimat versus semimasca cu filtre
Protecția respiratorie la incendiile structurale, de vegetație și în operațiunile după stingere
Protecția respiratorie a pompierului trebuie aleasă în funcție de atmosfera în care se desfășoară intervenția, materialele implicate, operațiunea executată și evoluția riscurilor.
Un aspect esențial este faptul că fumul vizibil reprezintă doar o parte a pericolului. Gazele toxice, particulele fine și chiar deficitul de oxigen pot exista și atunci când vizibilitatea se îmbunătățește sau când flăcările au fost deja lichidate.
În acest context, aparatul de respirat cu aer comprimat (ARAC) și semimasca reutilizabilă cu filtre nu sunt echipamente echivalente și nu pot fi utilizate interschimbabil.
Aparatul autonom furnizează aer respirabil dintr-o sursă independentă de atmosfera înconjurătoare. Semimasca, în schimb, filtrează aerul existent în zona de lucru, în limitele contaminanților pentru care sunt certificate filtrele utilizate.
Această diferență trebuie să stea la baza deciziei de echipare atât în timpul stingerii, cât și în fazele ulterioare: căutarea focarelor ascunse, desfaceri, răscolirea materialelor și îndepărtarea resturilor rezultate în urma incendiului.
🛡️ Aparatul de respirat cu aer comprimat – protecție independentă de atmosfera incendiului
Aparatul autonom de respirat cu aer comprimat furnizează aer din butelie prin sistemul de reducere a presiunii și automatul pulmonar. Pentru intervenția la incendiu se utilizează configurații cu mască integrală și presiune pozitivă, în conformitate cu destinația și certificarea echipamentului.
Butelia conține aer respirabil comprimat, nu oxigen pur.
La incendiile structurale, aparatul autonom reprezintă protecția respiratorie necesară pentru pătrunderea și lucrul în atmosfere contaminate: recunoaștere, căutare și salvare, atac interior și alte operațiuni în care există expunere la produșii de ardere.
Masca integrală oferă, în același timp, protecție pentru ochi împotriva contactului direct cu atmosfera contaminată, în limitele și condițiile de utilizare ale echipamentului.
Gestionarea autonomiei
Autonomia aparatului trebuie gestionată pe întreaga durată a misiunii. Timpul efectiv de utilizare depinde de cantitatea de aer disponibilă și de consumul utilizatorului.
Efortul fizic, stresul, temperatura și condițiile concrete ale intervenției pot determina creșterea consumului de aer.
Prin urmare, rezerva de aer trebuie să permită și retragerea în siguranță. Alarma de presiune redusă nu trebuie privită ca un moment în care se poate continua lucrul, ci ca un avertisment privind necesitatea retragerii în condiții de siguranță.
📘 ISU 01 – Echiparea personalului la locul intervenției
ISU 01 – Instrucțiune privind intervenția la incendiu, publicată de IGSU în cadrul OIG nr. 4030/IG din 18.12.2024, stabilește, între altele, elemente privind echiparea personalului la locul intervenției.
Potrivit art. 8 alin. (7), este enumerat „aparat de respirat cu aer comprimat” pentru comandantul de echipaj și servanții 1, 2 și 3. Pentru conducătorul auto, utilizarea este prevăzută la nevoie.
Art. 8 alin. (6) corelează echiparea cu misiunile și ordinele primite, precum și cu tehnicile aplicate. De asemenea, art. 44 alin. (4) lit. d) prevede desemnarea unei persoane pregătite și poziționate în siguranță pentru monitorizarea lucrului cu aparatele de respirat.
Un aspect important este că purtarea aparatului în spate nu înseamnă automat căile respiratorii sunt protejate.
Înainte de pătrunderea într-o zonă contaminată, masca trebuie aplicată corect, etanșeitatea trebuie verificată, iar alimentarea cu aer trebuie pusă în funcțiune, conform procedurilor și instrucțiunilor producătorului.
🌲 Masca pentru vegetație uscată și fond forestier în ISU 01
Art. 8 alin. (8) din textul consultat include „mască de protecţie” în ansamblul specializat pentru vegetație uscată și fond forestier, alături de echipamentul individual, cască, ochelari împotriva fumului, mănuși, cagulă și bocanci.
Alin. (9) condiționează echiparea și utilizarea acestui ansamblu „exclusiv la ordin”, pentru incendiile de vegetație și fond forestier și pentru misiunile asociate desfășurate în spații deschise.
Este important însă ca această formulare să fie interpretată în context.
Textul nu identifică în mod expres această „mască de protecţie” drept semimască și nu stabilește clasa filtrului utilizat. Prin urmare, prevederea nu poate fi interpretată ca o permisiune generală de înlocuire a aparatului autonom după un incendiu structural.
Alegerea concretă a protecției respiratorii trebuie raportată la riscurile existente, caracteristicile echipamentului, limitele filtrelor și procedurile operative aplicabile.
📕 ISU 04 – Aparatele de respirat în situații concrete de intervenție
ISU 04 – Ghid privind tehnica și tactica stingerii incendiilor, ediția din 2013, tratează protecția respiratorie în mai multe categorii de intervenții.
În capitolul referitor la incendiile produse la etajele clădirilor, ghidul prevede echiparea servanților care acționează în interior cu aparate de respirat cu aer comprimat.
În cazul incendiilor la mori este menționată cerința privind folosirea obligatorie a aparatelor de respirat cu aer comprimat.
Ghidul tratează necesitatea aparatelor de respirat și în cazul intervențiilor la depozite de bumbac sau în spații de prelucrare a mobilierului, unde fumul, pulberile și produșii rezultați din arderea lacurilor și vopselelor pot reprezenta un risc pentru personal.
Aceste prevederi trebuie aplicate în contextul tactic și operațional al intervenției. Ele nu stabilesc însă o regulă generală potrivit căreia semimasca poate înlocui aparatul autonom imediat după dispariția flăcărilor.
🏚️ Spațiile închise și semideschise – deschiderile nu garantează siguranța
Subsolurile, garajele, podurile, halele și încăperile afectate de incendiu pot păstra atmosfere periculoase, caracterizate prin prezența gazelor toxice sau prin concentrații insuficiente de oxigen.
Riscuri similare pot exista și în spații aparent deschise sau semideschise: construcții parțial distruse, hale cu pereți deschiși, copertine ori zone în care fumul se poate acumula sub elementele structurale.
O ușă deschisă, un perete prăbușit sau ventilația naturală nu demonstrează că atmosfera este respirabilă.
În ISU 01, imposibilitatea constituirii binomului pentru acțiunea în spații închise sau semideschise apare între situațiile care impun intervenția defensivă.
Protecția respiratorie trebuie, așadar, integrată în organizarea întregului dispozitiv de siguranță.
Echipamentele filtrante nu sunt destinate utilizării în atmosfere cu deficit de oxigen sau în atmosfere necunoscute ori imediat periculoase pentru viață și sănătate.
😷 Semimasca – protecție prin filtrarea aerului ambiental
Semimasca reutilizabilă acoperă nasul și gura și se utilizează împreună cu filtre compatibile.
Nivelul de protecție depinde de mai mulți factori:
- contaminanții existenți;
- concentrația acestora;
- tipul și clasa filtrelor;
- etanșeitatea piesei faciale;
- durata și condițiile de lucru;
- efortul respirator al utilizatorului.
Un principiu fundamental este că un aparat filtrant nu produce oxigen.
Semimasca nu furnizează aer independent de atmosferă și nu protejează ochii. Dacă există risc de expunere oculară, este necesară o protecție suplimentară compatibilă.
Filtrele nu trebuie alese exclusiv pe baza aspectului fumului sau a mirosului. Unele substanțe periculoase sunt inodore sau pot fi prezente la concentrații periculoase fără ca utilizatorul să își poată da seama.
⚠️ P3, FFP3 și ABEK-P3 – ce înseamnă aceste marcaje?
Pentru alegerea corectă a echipamentului este importantă diferențierea claselor de filtre.
P3 reprezintă o clasă de filtre pentru particule, utilizate pe o piesă facială compatibilă.
FFP3 reprezintă o clasă de semimăști filtrante pentru particule.
Pentru filtrele de gaze și filtrele combinate, marcajele indică domenii specifice:
- A – anumite gaze și vapori organici;
- B – anumite gaze și vapori anorganici, cu excluderea monoxidului de carbon;
- E – dioxid de sulf și alte gaze și vapori acizi;
- K – amoniac și derivați organici ai acestuia;
- P – particule.
Prin urmare, P3 și FFP3 nu oferă protecție împotriva gazelor.
Nici un filtru ABEK-P3 nu trebuie considerat o soluție universală pentru „fumul de incendiu”.
În cazul filtrelor de tip B, ghidurile de specialitate avertizează în mod explicit asupra faptului că acestea nu trebuie utilizate împotriva monoxidului de carbon.
Un element esențial: monoxidul de carbon nu poate fi identificat prin miros.
De aceea, absența mirosului, reducerea fumului vizibil sau îmbunătățirea vizibilității nu constituie, prin ele însele, criterii suficiente pentru renunțarea la aparatul autonom.
🌳 Incendiile de vegetație – ce indică documentația europeană?
În anumite operațiuni desfășurate în exterior, protecția filtrantă poate contribui la reducerea expunerii la particule. Utilizarea acesteia trebuie însă corelată cu intensitatea fumului, materialele care ard, efortul fizic, direcția și variația vântului, durata expunerii și posibilitatea retragerii rapide.
Documentația tehnică europeană oferă exemple de abordări diferite.
În Spania, materialele INSST referitoare la protecția respiratorie în cazul incendiilor forestiere analizează utilizarea FFP2 sau FFP3 pentru particule și a unor filtre specifice pentru anumite riscuri gazoase. Documentația evidențiază, de asemenea, problema monoxidului de carbon și influența condițiilor de lucru asupra eficienței protecției.
În Germania, materialele DGUV privind incendiile de vegetație tratează protecția filtrantă împotriva particulelor, monitorizarea riscului reprezentat de monoxidul de carbon și adaptarea măsurilor atunci când incendiul implică vehicule, clădiri sau alte materiale.
În Franța, INRS diferențiază echipamentele filtrante de cele izolante și evidențiază limitele utilizării filtrelor în funcție de atmosfera de lucru.
Aceste documente reprezintă repere tehnice, nu autorizații generale pentru utilizarea semimăștii în orice incendiu de vegetație. Aplicarea lor trebuie raportată la procedurile și cerințele serviciului de intervenție.
🧯 După stingere – riscul respirator poate continua
Una dintre cele mai importante erori este asocierea dispariției flăcărilor cu dispariția riscului respirator.
Căutarea focarelor ascunse, răscolirea materialelor, desfacerea tavanelor, îndepărtarea izolațiilor și manipularea resturilor pot elibera în continuare fum, gaze toxice și pulberi.
Dispariția flăcărilor nu demonstrează că atmosfera este sigură.
Operațiunile post-incendiu trebuie, prin urmare, incluse în evaluarea riscului respirator.
Trecerea de la aparatul autonom la protecția filtrantă trebuie fundamentată prin evaluarea condițiilor de lucru și, atunci când este necesar, prin măsurători relevante.
Trebuie înțeles însă că un detector măsoară doar parametrii pentru care este proiectat. O valoare acceptabilă a monoxidului de carbon nu exclude automat prezența altor contaminanți.
Semimasca poate fi luată în considerare numai atunci când:
- atmosfera permite utilizarea protecției filtrante;
- contaminanții sunt suficient caracterizați;
- filtrele sunt adecvate contaminanților identificați;
- concentrațiile se încadrează în limitele de utilizare ale echipamentului;
- piesa facială asigură etanșeitatea necesară.
Într-o atmosferă necunoscută, cu deficit de oxigen sau cu pericole care depășesc capacitatea filtrelor, protecția izolantă rămâne necesară.
🔧 Etanșeitatea, filtrele și compatibilitatea echipamentului
Protecția respiratorie nu depinde doar de tipul aparatului sau de clasa filtrului.
Modelul și mărimea piesei faciale trebuie să fie potrivite utilizatorului, iar verificarea etanșeității la fiecare echipare este esențială.
Barba sau alte elemente aflate pe suprafața de etanșare pot compromite protecția.
De asemenea, casca, cagula, ochelarii și masca trebuie să fie compatibile între ele și să nu afecteze etanșarea sau poziția corectă a echipamentului în timpul lucrului.
Durata de utilizare a filtrelor
Filtrele au o durată limitată de utilizare, influențată de contaminant, concentrație, umiditate, temperatură și solicitarea respiratorie.
Înlocuirea trebuie stabilită conform instrucțiunilor producătorului și evaluării riscurilor.
În cazul filtrelor pentru gaze, nu trebuie așteptată apariția mirosului pentru a decide schimbarea filtrului, deoarece capacitatea de percepție a mirosului nu reprezintă un indicator sigur al epuizării filtrului.
📐 Standarde relevante pentru protecția respiratorie
La verificarea și selectarea echipamentelor pot fi relevante următoarele standarde:
- EN 137 – aparate autonome cu circuit deschis, cu aer comprimat și mască integrală; pentru intervenția la incendiu este relevantă clasificarea tip 2;
- EN 136 – măști integrale;
- EN 140 – semimăști și sferturi de mască reutilizabile;
- EN 143 – filtre pentru particule;
- EN 14387 – filtre pentru gaze și filtre combinate;
- EN 149 – semimăști filtrante pentru particule, clasele FFP1, FFP2 și FFP3.
Înainte de utilizare trebuie verificate declarația de conformitate, marcajele, ediția standardului aplicabil modelului și instrucțiunile producătorului.
Un principiu trebuie reținut: certificarea unei semimăști nu o transformă într-un aparat autonom.
Standardul confirmă anumite performanțe pentru un anumit tip de echipament și pentru domeniul său de utilizare.
📷 Pompierul cu semimască la un incendiu structural – cum poate fi analizată situația?
Să presupunem că un pompier a utilizat aparatul autonom în faza inițială a unui incendiu structural, iar ulterior a trecut la semimască pentru reducerea expunerii în timpul unor operațiuni desfășurate după stingere.
O astfel de alegere poate fi analizată profesional numai prin raportare la atmosfera existentă în acel moment și la riscurile identificate.
Dacă evaluarea a demonstrat că atmosfera permite utilizarea protecției filtrante, contaminanții sunt cunoscuți, iar filtrul ales este adecvat, semimasca poate reprezenta o măsură corespunzătoare pentru riscurile identificate.
Dacă însă atmosfera rămâne periculoasă, necunoscută sau există contaminanți care depășesc capacitatea filtrului, înlocuirea aparatului autonom cu semimasca nu oferă protecția necesară.
Prin urmare, nu momentul dispariției flăcărilor decide schimbarea protecției respiratorii, ci evaluarea riscului și limitele echipamentului utilizat.
⚖️ Reglementări românești și responsabilitatea pentru echipare
Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă stabilește obligații privind protecția lucrătorilor. Art. 13 lit. r) prevede obligația angajatorului de a asigura echipamente individuale de protecție.
Aplicarea acestor prevederi în activitățile specifice serviciilor de intervenție trebuie realizată ținând cont de particularitățile cadrului normativ aplicabil acestor structuri.
Pentru serviciile voluntare și private, OMAI nr. 51/2024 stabilește criterii privind constituirea, încadrarea și dotarea. Aceste cerințe trebuie corelate cu riscurile sectorului de competență, misiunile desfășurate și nivelul de pregătire al personalului.
De asemenea, HG nr. 1048/2006 reglementează utilizarea echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă, însă prevederile sale trebuie analizate ținând cont de excluderile aplicabile echipamentelor utilizate de serviciile de urgență și salvare.
Prin urmare, acest act normativ nu trebuie prezentat ca temei direct și complet pentru stabilirea echipamentului operativ al pompierilor.
🚒 De reținut
Protecția respiratorie trebuie aleasă în funcție de atmosfera existentă, riscurile identificate și limitele echipamentului, nu doar în funcție de aspectul vizual al fumului sau de existența flăcărilor.
La incendiile structurale
Pentru pătrunderea și lucrul în atmosfera contaminată, protecția respiratorie adecvată este aparatul de respirat cu aer comprimat, utilizat conform procedurilor și instrucțiunilor echipamentului.
La incendiile de vegetație
ISU 01 tratează distinct echiparea pentru vegetație uscată și fond forestier. Menționarea unei „măști de protecţie” nu înseamnă automat semimască și nici nu stabilește implicit utilizarea unui filtru P3.
În operațiunile după stingere
Reducerea fumului vizibil sau stingerea flăcărilor nu reprezintă, singure, criterii suficiente pentru schimbarea protecției respiratorii.
Semimasca poate fi utilizată numai în condiții compatibile cu protecția filtrantă, cu filtre adecvate și cu o etanșeitate corespunzătoare.
În atmosfere necunoscute, cu deficit de oxigen sau cu pericole care depășesc capacitatea filtrelor, protecția izolantă rămâne necesară.
În final, alegerea protecției respiratorii trebuie să fie rezultatul unei evaluări profesionale a riscului, raportată la condițiile reale ale intervenției, procedurile operative și limitele tehnice ale echipamentului.
Faptul că focul a fost stins nu înseamnă automat că aerul poate fi respirat.